Am gasit un citat foarte interesant intr-o carte, "Pavilionul Cancerosilor" de Alexandr Soljenitin.
"Se pare ca omul are, acolo unde se face legatura cu capul, un fel de bariera de sange si maduva si, atata timp cat substantele sau microbii ucigatori pentru om nu trec de aceasta bariera spre creier, omul ramane in viata. [...]
S-a dovedit ca rezistenta acestei bariere depinde de raportul dintre sarile de sodiu si de potasiu. Daca una din aceste saruri, sa spunem cea de sodiu, predomina, nimic nu-l poate razbi pe om, bariera rezista si omul nu moare. Iar daca predomina sarea de potasiu, bariera nu mai poate sa-l apere si omul moare. Dar de ce depind sodiul si potasiul? Ei, asta-i cel mai interesant! Raportul lor depinde de STAREA DE SPIRIT a omului. Asta inseamna ca daca omul este vioi, daca are rezistenta sufleteasca, in bariera se aduna mult sodiu si nicio boala nu-l poate duce la moarte! Dar e suficient sa se descurajeze ca potasiul incepe imediat sa prevaleze si-atunci poate sa-si comande sicriul"
Keep it smiley folks, or order a permanent after-life apartment! :D
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
"
ReplyDelete"Până să se îndrepte Podduev, până să-şi scoată joarda şi picioarele
din lut, cei trei îşi ridicaseră feţele, spre el — una acoperită de barbă
neagră, alta ca de câine hăituit, a treia acoperită de puf, nebărbierită încă
niciodată — şi zăpada cădea peste feţele acelea, de parcă n-ar fi fost vii,
iar ei se uitau spre el în sus. Şi ăl' tânăr îşi descleştă buzele şi spuse:
— Nu-i nimic. O să fii şi tu pe moarte, brigadirule!
Podduev n-a făcut raport să fie băgaţi la arest, doar a consemnat
exact câţi bani au câştigat, ca să nu ia asupra sa greşeala lor. Şi, dacă tot
era să-şi amintească, apoi au fost cazuri şi mai tari. Trecuseră de-atunci
zece ani, Podduev nu mai lucra în lagăre, şeful de brigadă fusese eliberat,
conducta de gaze fusese pusă provizoriu şi s-ar putea să nici nu mai dea
gaz la ora asta, iar ţevile or fi folosite acum altcumva — dar iată că se
păstrase totuşi ceva, care se ridicase astăzi la suprafaţă şi-i intrase în
urechi ca primul sunet al zilei:
— Ai să fii şi tu pe moarte, brigadirule!
Iar de asta Efrem nu se putea baricada prin nimic cât de cât consistent.
Că mai vrea să trăiască? Şi ăl' mic voia. Că Efrem are o voinţă cât
toate zilele? C-a priceput ceva nou şi-ar vrea să trăiască altfel? Boala
n-ascultă de aşa ceva, boala are propriul ei proiect."