The Mechanix

Stateam in pat si ma uitam la tavan. Ma gandeam la tot felul de chestii si brusc m-a lovit revelatia (inca mai am o vanataie):

Viata e ca o Dacie 1310 pusa bine la punct. Merge ea cat merge dar nu stii cand te lasa in mijlocul drumului. E ca si cum ai merge la risc tot timpul.

Pavilionul Cancerosilor

Am gasit un citat foarte interesant intr-o carte, "Pavilionul Cancerosilor" de Alexandr Soljenitin.

"Se pare ca omul are, acolo unde se face legatura cu capul, un fel de bariera de sange si maduva si, atata timp cat substantele sau microbii ucigatori pentru om nu trec de aceasta bariera spre creier, omul ramane in viata. [...]
S-a dovedit ca rezistenta acestei bariere depinde de raportul dintre sarile de sodiu si de potasiu. Daca una din aceste saruri, sa spunem cea de sodiu, predomina, nimic nu-l poate razbi pe om, bariera rezista si omul nu moare. Iar daca predomina sarea de potasiu, bariera nu mai poate sa-l apere si omul moare. Dar de ce depind sodiul si potasiul? Ei, asta-i cel mai interesant! Raportul lor depinde de STAREA DE SPIRIT a omului. Asta inseamna ca daca omul este vioi, daca are rezistenta sufleteasca, in bariera se aduna mult sodiu si nicio boala nu-l poate duce la moarte! Dar e suficient sa se descurajeze ca potasiul incepe imediat sa prevaleze si-atunci poate sa-si comande sicriul"

Keep it smiley folks, or order a permanent after-life apartment! :D

Breaking down, breaking out

-Multi oameni pe care-i stiai tu sunt morti de ceva vreme, baiete!
-Da, dar parca acum un minut erau aici...
-Nici nu-ti dai seama cand trece timpul!
-E imposibil ca cineva sa dispara fara urma cat ai clipi.
-Aici te inseli. Acum vezi, acum esti orb.
-Si ce ar trebui sa fac?
-Nimc, doar sa te bucuri de oamenii care raman langa tine si sa te bucuri de amintirile cu oamenii care au plecat de langa tine.
-Suna usor, dar, concret, de-aici ce fac in continuare?
-Iti vezi de viata ta! N-are rost sa stai in trecut pentru ca nu o sa se mai intoarca. Du-te, sigur gasesti tu ceva cu care sa poti inlocui pierderea, sau chiar mai bine! Sigur gasesti ceva mult mai bun care poate n-o sa fie la fel de efemer.
-Crezi?
-Sunt sigur!

Nelu... care nelu?!

Prin ce se caracterizeaza o zi buna? Am auzit de undeva ca intr-o zi nu poate sa fie un lucru bun si un lucru rau in acelasi timp. Fals! Eu tind sa cred ca o zi buna reprezinta mai multe lucruri bune decat lucruri rele. Pacat ca majoritatea oamenilor nu vad partea buna a unei zile. Foarte multi oameni sunt prea impuiati de problemele cotidiene ca sa mai aiba timp sa se distreze, sa rada si sa se simta bine. Deja elevii si studentii cand se aduna la bere 90% din timp vorbesc despre scoala.
Oameni buni, reveniti-va! Distrati-va cat puteti pentru ca cine stie cand dati de greu!


Nu uitati! Atotputernicul Nelu vegheaza asupra voastra.
Cat despre mine... eu sunt futernic!

Children Of A Worthless God

Mare lucru cum poate mintea umana sa se pastreze intacta...
Totul a inceput cu un telefon ciudat primit intr-o duminica. Nu cunosteam numarul, dar am raspuns. Din receptor veni o voce haraita, aproape latrata, care imi spunea sa vin marti la adresa x ca sa fiu martor la ceva unic. Nu am raspuns nimic si i-am inchis. Luni au inceput chinurile curiozitatii. Ce avea oare omul acela ragusit sa-mi arate?
In noaptea dintre luni si marti m-am hotarat. Ma duc acolo!


Adresa x a fost usor de gasit, fiind in cartierul unde am copilarit. Am stat putin sa ma uit la casa. Era inalta, toata candva a fost vopsita in alb, acum era de un gri scorojit, geamurile erau acoperite cu carpe rupte, iar usa masiva si neagra parca era furata de la intrarea unei cripte. Cu toate acestea mi-am facut curaj si am sunat la usa. Mi-a raspuns un batran adus de spate, cu cearcane adanci si vinetii.
- Te asteptam! mi-a zis el cu vocea lui cavernoasa. Te rog, urmeaza-ma!
Nu am putut sa fac nimic altceva decat sa-l urmez. Casa, pe interior, nu am putut s-o observ. Era prea intunecata.
Batranul m-a dus intr-o camera imensa, in mijlocul careia se afla un bazin adanc de vreo 2 metrii, 2 metrii jumate.
Dupa piscina, exact vis-a-vis de intrare era o masa mare si un om imbracat in alb lucra la ea cu spatele la mine. In dreapta mea era un fotoliu imens unde s-a asezat cel care m-a intampinat la usa.
Cel care lucra la masa s-a intors cu fata. Omul era curat, proaspat barbierit si tuns. Dar ceva imi facea pielea de gaina. Privirea aproape dementa. Si cutitul din mana.
- Bine v-am gasit! Veniti aici langa mine si, dupa cum v-am promis, o sa va arat ceva ce n-ati mai vazut pana acum...
El a continuat sa vorbeasca, dar eu nu l-am mai auzit. Tot ce am putut sa aud atunci a fost pulsul meu care era ca o mitraliera. Am simtit cum mi se strange stomacul si cum mi se pune nodul in gat.
- Sa inteleg domnule ca nu va place delicatesa mea culinara, nu? Mare pacat...
L-am impins pe acest om ciudat in bazinul blestemat, unde a murit inecat si eu am fugit din casa aia mancand pamantul, lasand in urma mea urletele sfasaietoare de victorie. N-am indraznit sa spun nimanui despre ce am vazut acolo. Toti m-ar fi crezut nebun.


Infine, sa spun acum si ce am vazut pe masa si in bazin.
Pe masa imensa de lucru erau intinse vreo 4 fiinte ciudate, cam cat palma, vinetii, cu ochii lipiti, fara gura, cu branhii. Aveau o forma ca de fetus, fara maini si fara picioare. Langa cei 4 fetusi, mai erau cativa taiati bucatele si inca unul care avea "gatul" taiat si care acum sangera pana la moarte. Sangele lor, din cate se putea observa, era negricios si mult mai dens decat al oamenilor.
In bazin erau alti fetusi impreuna cu fiinta care le dadea viata. O imensitate cu cap de caracatita si corp de soparla.
Din cate imi amintesc, interlocutorul meu nici nu a cazut in apa pentru ca o tentacula imensa, verzuie, l-a prins exact inainte sa se scufune si l-a tras inauntru.

Nu vreau sa-mi mai aduc aminte, nu mai pot, mi se pare si acum prea infricosator totul. Urletele, creaturile acelea mici, imensitatea care le dadea nastere... nu-mi dau seama cum am reusit sa scriu pana aici. In primul rand din cauza spaimei teribile, dar si a venelor taiate in tentativa mea aproape inutila de a ma elibera...

A second chance

Ce-ai patit? Cum s-a intamplat?

Stiu ca m-au dat doi oameni jos din masina. M-au carat pe brate pana in bloc. La scari ma chinuiam si eu sa urc, folosind piciorul bun. Eram obosit si slabit. Parca ma parasisera toate fortele.
Am simtit un gust amar in gura, un gust "negru" si la putin timp dupa aia m-a luat senzatia de lesin.
Am intrat in bloc si cum am vazut liftul ochii mi s-au dat peste cap si am lesinat. Inainte de asta am simtit fiecare fibra musculara din corp cum se contracta. Nu am putut sa zic decat "hipoglicemie"
E atat de mica bariera pana "dincolo", e atat de usor sa treci de ea. Nu mai simteam nimic, nu mai aveam notiunea timpului. Pentru mine o secunda era cat o ora si ora era zi.
Stateam si ma uitam la mine. Ce stiam ca sunt si ce ajunsesem in secunda aia. Cu doi oameni pe mine ca sa-mi tina gura deschisa si sa ma tina de limba. Dupa am plecat de acolo. Parca mergeam linistit cand am inceput sa aud urletele disperate din spate.
Mi s-a bagat zahar in gura. Ii simteam gustul dulce cum ma prinde si ma taraste inapoi.
Am deschis ochii, sau cel putin mie mi s-a parut ca i-am deschis si oamenii m-au luat pe sus si m-au lasat din brate abia cand am ajuns in pat...

E atat de mica bariera pana "dincolo"... a doua sansa...

Cats in the cradle

"Cand ajung la tine, acolo sus, te distrug. Iti rup mainile si picioarele!"
Asta urla omul din patul in care statea de 3 ani. Nu s-a mai putut misca din cauza unei cazaturi.
Ce putere sadica poate sa puna un spirit liber la pat in halul asta? Un om care nu putea sa stea o zi intreaga in casa. Un om care nu putea sa stea departe de masina, de drumuri, de munte, de mare.
Ce minte sadica ar fi dat sentinta asta?

"Ori mor ori ma fac bine si cand ajung la tine tot te distrug!"