Children Of A Worthless God

Mare lucru cum poate mintea umana sa se pastreze intacta...
Totul a inceput cu un telefon ciudat primit intr-o duminica. Nu cunosteam numarul, dar am raspuns. Din receptor veni o voce haraita, aproape latrata, care imi spunea sa vin marti la adresa x ca sa fiu martor la ceva unic. Nu am raspuns nimic si i-am inchis. Luni au inceput chinurile curiozitatii. Ce avea oare omul acela ragusit sa-mi arate?
In noaptea dintre luni si marti m-am hotarat. Ma duc acolo!


Adresa x a fost usor de gasit, fiind in cartierul unde am copilarit. Am stat putin sa ma uit la casa. Era inalta, toata candva a fost vopsita in alb, acum era de un gri scorojit, geamurile erau acoperite cu carpe rupte, iar usa masiva si neagra parca era furata de la intrarea unei cripte. Cu toate acestea mi-am facut curaj si am sunat la usa. Mi-a raspuns un batran adus de spate, cu cearcane adanci si vinetii.
- Te asteptam! mi-a zis el cu vocea lui cavernoasa. Te rog, urmeaza-ma!
Nu am putut sa fac nimic altceva decat sa-l urmez. Casa, pe interior, nu am putut s-o observ. Era prea intunecata.
Batranul m-a dus intr-o camera imensa, in mijlocul careia se afla un bazin adanc de vreo 2 metrii, 2 metrii jumate.
Dupa piscina, exact vis-a-vis de intrare era o masa mare si un om imbracat in alb lucra la ea cu spatele la mine. In dreapta mea era un fotoliu imens unde s-a asezat cel care m-a intampinat la usa.
Cel care lucra la masa s-a intors cu fata. Omul era curat, proaspat barbierit si tuns. Dar ceva imi facea pielea de gaina. Privirea aproape dementa. Si cutitul din mana.
- Bine v-am gasit! Veniti aici langa mine si, dupa cum v-am promis, o sa va arat ceva ce n-ati mai vazut pana acum...
El a continuat sa vorbeasca, dar eu nu l-am mai auzit. Tot ce am putut sa aud atunci a fost pulsul meu care era ca o mitraliera. Am simtit cum mi se strange stomacul si cum mi se pune nodul in gat.
- Sa inteleg domnule ca nu va place delicatesa mea culinara, nu? Mare pacat...
L-am impins pe acest om ciudat in bazinul blestemat, unde a murit inecat si eu am fugit din casa aia mancand pamantul, lasand in urma mea urletele sfasaietoare de victorie. N-am indraznit sa spun nimanui despre ce am vazut acolo. Toti m-ar fi crezut nebun.


Infine, sa spun acum si ce am vazut pe masa si in bazin.
Pe masa imensa de lucru erau intinse vreo 4 fiinte ciudate, cam cat palma, vinetii, cu ochii lipiti, fara gura, cu branhii. Aveau o forma ca de fetus, fara maini si fara picioare. Langa cei 4 fetusi, mai erau cativa taiati bucatele si inca unul care avea "gatul" taiat si care acum sangera pana la moarte. Sangele lor, din cate se putea observa, era negricios si mult mai dens decat al oamenilor.
In bazin erau alti fetusi impreuna cu fiinta care le dadea viata. O imensitate cu cap de caracatita si corp de soparla.
Din cate imi amintesc, interlocutorul meu nici nu a cazut in apa pentru ca o tentacula imensa, verzuie, l-a prins exact inainte sa se scufune si l-a tras inauntru.

Nu vreau sa-mi mai aduc aminte, nu mai pot, mi se pare si acum prea infricosator totul. Urletele, creaturile acelea mici, imensitatea care le dadea nastere... nu-mi dau seama cum am reusit sa scriu pana aici. In primul rand din cauza spaimei teribile, dar si a venelor taiate in tentativa mea aproape inutila de a ma elibera...

A second chance

Ce-ai patit? Cum s-a intamplat?

Stiu ca m-au dat doi oameni jos din masina. M-au carat pe brate pana in bloc. La scari ma chinuiam si eu sa urc, folosind piciorul bun. Eram obosit si slabit. Parca ma parasisera toate fortele.
Am simtit un gust amar in gura, un gust "negru" si la putin timp dupa aia m-a luat senzatia de lesin.
Am intrat in bloc si cum am vazut liftul ochii mi s-au dat peste cap si am lesinat. Inainte de asta am simtit fiecare fibra musculara din corp cum se contracta. Nu am putut sa zic decat "hipoglicemie"
E atat de mica bariera pana "dincolo", e atat de usor sa treci de ea. Nu mai simteam nimic, nu mai aveam notiunea timpului. Pentru mine o secunda era cat o ora si ora era zi.
Stateam si ma uitam la mine. Ce stiam ca sunt si ce ajunsesem in secunda aia. Cu doi oameni pe mine ca sa-mi tina gura deschisa si sa ma tina de limba. Dupa am plecat de acolo. Parca mergeam linistit cand am inceput sa aud urletele disperate din spate.
Mi s-a bagat zahar in gura. Ii simteam gustul dulce cum ma prinde si ma taraste inapoi.
Am deschis ochii, sau cel putin mie mi s-a parut ca i-am deschis si oamenii m-au luat pe sus si m-au lasat din brate abia cand am ajuns in pat...

E atat de mica bariera pana "dincolo"... a doua sansa...

Cats in the cradle

"Cand ajung la tine, acolo sus, te distrug. Iti rup mainile si picioarele!"
Asta urla omul din patul in care statea de 3 ani. Nu s-a mai putut misca din cauza unei cazaturi.
Ce putere sadica poate sa puna un spirit liber la pat in halul asta? Un om care nu putea sa stea o zi intreaga in casa. Un om care nu putea sa stea departe de masina, de drumuri, de munte, de mare.
Ce minte sadica ar fi dat sentinta asta?

"Ori mor ori ma fac bine si cand ajung la tine tot te distrug!"