Long way out of Eden

Sunt pe o poteca lunga care se unduieste usor. In stanga si in dreapta ei sunt castani batrani. Pe jos e un covor de frunze sangerii. Se vede ca s-a instalat toamna.
Merg agale de-a lungul ei si ascult cum fosnesc frunzele. Bate vantul rece, ploua marunt, genul de ploaie care iti patrunde in suflet.
Ma opresc din drum si ma uit la cer. Parca sta sa cada pe mine. E plumburiu, cu nori grei.
Imi continui drumul in timp ce ploaia incepe sa cada din ce in ce mai tare. In curand o sa cada sulite, nu picaturi de apa.
Un tunet mi-a facut inima sa-mi plece din piept si pe mine sa alerg dupa ea.
Imi imaginez ca ajung la un han. Intru si simt mirosul de copan de pui si cotlet de porc. In plus, simt si un miros puternic de alcool, mai ales vin si bere.
Ma uit in jur si vad numai fete suparate. Fete de hoti si de criminali.
Ies din han si ma adapostesc intr-un grajd cu acoperisul gaurit. Incerc sa-mi fac un culcus din fanul umed. Vreau doar sa dorm, dar frigul mi-a intrat deja in oase si eu nu am cu ce sa ma incalzesc.
Ma trezesc a doua zi. Afara e soare. Norii sunt albi si rari, iar albastrul spalacit al cerului ma anunta ca o sa fie o zi interesanta. Intru in hanul de unde fugisem si il intreb pe hangiu cine erau oamenii de seara trecuta. El mi-a raspuns ca aseara nu a fost nimeni in han in afara de mine. Probabil din cauza frigului, a alcoolului baut ca sa nu mai simt nimic sau doar din cauza oboselii incepuse imaginatia sa-mi joace feste. Nu am dat atentie.
I-am cerut hangiului o cana cu cafea si o tigara. M-am asezat, mi-am baut cafeaua si mi-am fumat tigara si am plecat. Unde o sa ajung acum... nimeni nu stie.