Plonjeaza din cer. Cazi de la inaltimi demne de muntele Everest. Simti aerul rece cum te loveste in fata. Simti o libertate totala, poti sa faci ce vrei. Te pui cu picioarele in jos si privesti cerul din care te prabusesti, parca ai sfida gravitatia si ai prefera levitatia. Nu ai nici parasuta, nici aripi, nici covoare fermecate care sa iti opreasca goana nebuna spre moarte. Din spate auzi o voce pitigaiata, aproape batjocoritoare "Ca sa reinvii trebuie intai sa mori, amice!". Te intorci si vezi un omulet care face tot felul de acrobatii, ba sta ca un tigru, ba isi intinde mainile si picioarele, parca ar vrea sa cuprinda cerul.
Vrei sa vezi unde ai ajuns si iti dai seama ca mai e drum lung pana la luminitele alea care in curand o sa formeze un orasel. Din spate iar auzi aceeasi voce pitigaiata "Ca sa revii inapoi pe pamant, intai trebuie sa zbori, prietene!". Te intorci dar nu mai e nimeni. Esti iar singur cu cerul.
Luminile se apropie. Incep sa se contureze blocurile. Dar tu nu te indrepti spre ele. Tu cazi direct in mare. Marea de langa un orasel gri, trist si plouat.
Contactul cu marea o sa fie fatal. Esti sigur de asta. Dar cu toate astea tu iti pui mainile pe langa corp si iti indrepti capul in jos. "Ce-o fi, o fi".
Atingi apa. Timpul se opreste.
Rewind.
Iar zbori?
(unele pasaje si idei sunt luate din Salman Rushdie, "Versetele Satanice")
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
No comments:
Post a Comment